Printre anotimpuri…

by me

Sunt doar o frunză pierdută printre anotimpuri

Ce așteaptă dimineața să îmbrace o culoare

Un purpuriu sau poate galben ruginiu, nu știe încă…

Mai vrea să zăbovească prin garderoba toamnei ademenitoare

***

Prin ceața deasă, tainic călătoare din dumbravă

În dimineața rece, deasupra vântului de toamnă se înalță

O rază caldă, firavă, șugubeață și îndrăzneață

Respirând calm spre iarna încruntată cu fața-i lunguiață

Cu strălucirea ei zvâcnind de dincolo de ore și de nepăsare

Șoptește-n gând că viața-i fascinantă, dar mult prea trecătoare…

***

Și orice frunză căzută pe cărare, chiar de e toamnă pare că-i o floare,

Suavă, parfumată, gătită în culori și în dantelă fină ca de sărbătoare

În arămiul stins al vieții curgătoare, sorbind lumina din seva lumii viitoare

Așteaptă să înflorească reînviind într-un alt chip, în fiecare an din nou spre soare.