Frunzele alunecă încet peste lacul adormit…
Șoapte ruginii strălucesc în oglindă
O rază sfioasă de soare își frânge existența
printre firele moi de iarbă…
***
Ochi-mi zâmbesc verde printre ramuri de salcie târzie
Lumea mea e sus, în copacul acela gol de culoare…
De acolo, tăcută ora galbenă strălucește oftând printre gânduri rescrise de dor…
***
Dorința cheamă dezbrăcând în tăcere stropi de clipe trecute
După-amiaza se stinge ușor în luminișul din marginea pădurii pestrițe
Simt frumusețea toamnei sublime șiroind culoare în sufletul meu desculț.
by me
foto: goodfon.com
„Suflet desculț”… îmi place cum sună 🙂 Încep să iubesc toamna cu atâtea poezii despre ea prin blogosferă! 🙂
Multă sensibilitate şi frumuseţe! Te felicit!
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Soapte de toamnă în versuri. Frumos! 🙂
Da, chiar mai potrivit ar fi fost „șoapte”… Mulțumesc frumos!
Frumoase gânduri exprimate în simboluri printre rânduri ! Felicitari !
Un sfârsit de saptamâna cu liniste si pace în Lumina Divina, draga Flory !
Mulțumesc frumos, aceleași gânduri și pentru tine.
güzel ve anlamlı
teşekkür ederim
E mai mult decât culoare, e sublim 🙂
Prima lectura de pe blog. Și imi place.
Multumesc, David!
Pingback: Culori de toamnă… — Petale colorate – annonce coquine